Focar la IPJ Olt: 6 polițiști, confirmați cu coronavirus

1193

Au sosit o parte din rezultatele testelor efectuate polițiștilor contacți ai cazului de coronavirus confirmat ieri la nivelul Inspectoratului de Poliţie Județean Olt, a unui cadru care își desfășoară activitatea în cadrul Serviciului de Investigare a Criminalității Economice. Până acum, 6 oameni ai legii s-au infectat, printre care și inspectorul șef Mihai Mihalache și adjunctul Eduard Bâlă.

,,După primirea rezultatului care indica infectarea, s-a procedat la informarea structurilor ierarhice și a Direcției de Sănătate Publică, pentru prelevarea imediată de probe pentru toți contacții apropiați (conform definiției de caz). În urma rezultatelor sosite în această dupa-amiază, conducerea Inspectoratului de Politie Judetean Olt, precum și un ofițer din cadrul Poliție municipiului Slatina, un altul din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalității Economice si un agent din cadrul Serviciului Investigații Criminale au fost confirmați pozitiv cu virusul COVID-19.  Menționăm că de la începutul perioadei care a determinat adoptarea de măsuri speciale pentru protecția personalului, la nivelul tuturor structurilor din subordinea Inspectoratului de Poliție Județean Olt au fost luate măsuri pentru dezinfecția și igienizarea spațiilor, precum și a suprafețelor care sunt atinse frecvent. Manifestăm o precupare deosebită pentru protejarea personalului propriu, cu accent pe verificarea modului de respectare a procedurilor pentru cazurile cu suspiciune sau confirmate Covid-19, în ceea ce privește echiparea corespunzătoare a personalului și decontaminarea după fiecare intervenție a tehnicii de intervenție. Precizam faptul că siguranța comunității nu este afectată, întrucât capacitatea de asigurare a intervențiilor este gestionată corespunzător,, a transmis IPJ Olt.