Câteva zeci de mii de olteni primesc produse de igienă și alimentare de la Uniunea Europeană

360

Începând de azi, în județul Olt au început să sosească produsele de igienă și produsele alimentare din cadrul Programului Operațional Ajutorarea Persoanelor Defavorizate (POAD), program derulat prin intermediul Guvernului României – Autoritatea de Management fiind Ministerul Fondurilor Europene, sub coordonarea Instituției Prefectului-Județul Olt.

Circa 31.000 de olteni vor primi, în perioada următoare, ajutoare de la UE constând în alimente și produse de igienă. Instituția Prefectului-Județul Olt a anunțat că produsele vor fi recepționate în depozitele stabilite de fiecare primărie, în perioada 3 -17 iulie. În termen de 45 de zile de la recepție, produsele vor fi distribuite către beneficiarii finali.

,,Numărul pachetelor ce vor fi recepționate pe fiecare categorie de produs este de 31.806, conținând produse de igienă (pastă de dinți, detergenți, săpun lichid, periuțe de dinți) și produse alimentare (făină albă de grâu, mălai, paste făinoase, ulei, zahăr, orez, conserve de carne, pateu de ficat și compot de fructe). După recepția pachetelor la nivel de județ se va proceda la distribuirea acestora către beneficiarii finali. Programul de ridicare va fi anunțat în perioada imediat următoare,, a anunțat prefectul județului Olt, Florin Homorean.

Beneficiarii finali sunt:

  • Familiile și persoanele singure cărora le este stabilit, prin dispoziție scrisă a primarului, dreptul la un venit minim garantat acordat în baza Legii nr. 416/2001 privind venitul minim garantat, cu modificările și completările ulterioare;
  • Familiile beneficiare de alocație pentru susținerea familiei acordată în baza Legii nr. 277/2010 privind alocația pentru susținerea familiei, republicată, cu modificările și completările ulterioare;
  • Persoanele/familiile aflate temporar în situații critice de viață, respectiv victime ale calamităților, persoane dependente și în alte situații asemănătoare stabilite prin anchetele sociale și care se află în situații deosebite de vulnerabilitate, precum și persoanele care locuiesc în așezările informale. Acordarea de sprijin categoriilor de persoane prevăzute la lit. c) se realizează numai în cazul în care există stocuri de produse de igienă și alimente după epuizarea distribuirii către categoriile prevăzute la lit. a) și b).