1.000 de ha de soluri fertile sunt înghițite anual de deșert. 610ha împădurite în Olt

65

Ziua de 17 iunie a fost declarată în 1994, de Adunarea Generală a Organizaţiei Naţiunilor Unite, Ziua mondială pentru combaterea deşertificării şi a secetei. Deșertificarea afectează și județul Olt.

Deșertul se extinde în Oltenia, județul Olt fiind afectat în partea de sud. Potrivit ministrului Mediului, anual  1.000 de ha de soluri fertile sunt înghițite de deșert, iar împădurirea reprezintă cea mai bună soluție.

Astăzi, de Ziua de combatere a deșertificării și a secetei, ce se desfășoară sub sloganul „FOOD.FEED.FIBRE” (Alimente. Furaje. Fibre), autoritățile își propun să educe indivizii cu privire la modul de a reduce impactul personal asupra pământului, asupra naturii.

„România are cel puțin 500.000 de hectare de terenuri degradate. Dacă toate acestea ar fi împădurite, am realiza cea mai mare extindere de fond forestier din ultimii 30 de ani.(…) Avem soluții prin care să ținem piept extinderii deșertului în Oltenia. Și trebuie să le aplicăm cât mai repede, mai ales că 60% din locuitorii Olteniei lucrează în agricultură, iar 1.000 de ha de solurile fertile sunt înghițite anual de deșert”, a spus ministrul mediului, apelor și pădurilor, Costel Alexe, care, la începutul lunii iunie, a inspectat perimetrul de ameliorare de 1.200 de hectare de la Mârșani, județul Dolj, unde a fost plantată de la zero o pădure de 6 milioane de arbori, cu scopul de a opri deșertificarea.

Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor a investit 20 de milioane de lei și la Daneți, unde au fost împădurite de la zero 1.000 de hectare, și alte 1,2 milioane de lei au fost investiți la Ostroveni, unde au fost stabilizate 82 de hectare nisipoase. De asemenea, în județul Olt au fost împădurite 610 hectare la: Urzica (280 hectare), Vădăstrița (50 hectare), Ștefan cel Mare (200 hectare), Dobrun (80 hectare).