2656 olteni în izolare. Trei care au fugit, amendați

197

Deși numărul cazurilor de coronavirus tot crește lșa nivelului județului Olt, tot mau sunt olteni iresponsabili care nu respectă măsira izolării la domiciliu, punându-i în pericol pe cei dragi și persoanele cunoscute. Peste 2200 de verificări au efectuat oamenii legii de ieri până azi, identificând și trei persoane care au părăsit locul de izolare.

Conform datelor transmise de către Direcția de Sănătate Publică, astăzi 10.06.2020, situația epidemiologică la nivelul județului Olt se prezintă astfel:

  • Număr persoane confirmate pozitiv Covid-19 de la începutul pandemiei: 119;
  • Număr persoane vindecate Covid-19 de la începutul pandemiei: 75;
  • Număr persoane internate confirmate Covid-19: 40;
  • Număr persoane izolate la domiciliu: 2656;
  • Număr persoane aflate în carantină instituționalizată: 15;
  • Număr total de probe recoltate Covid-19 de la începutul pandemiei: 3110;
  • Numărul total de decese Covid-19 de la începutul pandemiei: 4.

În ultimele 24 de ore, polițiști din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Olt, jandarmi și polițiști locali au efectuat peste 2.200 de verificări la persoanele care au obligația să respecte măsurile de izolare la domiciliu.

,,În urma verificărilor efectuate, polițiștii au identificat 3 persoane care au încălcat prevederile Legii 55/ 2020. Acestea au fost sancţionate contravenţional, valoarea totală a amenzilor aplicate fiind de 3.000 de lei. Recomandăm cetățenilor să manifeste responsabilitate în respectarea măsurilor dispuse pentru limitarea răspândirii virusului COVID-19,, transmite Prefectura Olt.