Atenționare de grindină și furtună pentru 27 de localități din Olt

2550
foto: arhivă

ANM a emis o atenționare nowcasting de vreme severă pentru mai multe localități din județul Olt. Atenționarea este valabilă azi, în intervalul orar 14.30- 16.00

Meteorologii anunță  grindină de mici dimensiuni şi descărcări electrice, averse ce vor cumula izolat 20-25 l/mp și intensificări de scurtă durată ale vântului, vizate fiind mai multe lcoalități din județul Olt: Caracal, Corabia, Brastavățu, Rusănești, Ianca, Tia Mare, Vădăstrița, Dobrosloveni, Cilieni, Traian, Grojdibodu, Vișina, Redea, Rotunda, Obârșia, Deveselu, Scărișoara, Studina, Drăghiceni, Bucinișu, Ștefan cel Mare, Vlădila, Vișina Nouă, Gura Padinii, Vădastra, Grădinile, Urzica.

Deja piatra a albit pământul la Drăgănești-Olt, imagini de la căderea masivă de grindină putând fi vizualizate pe Realitatea Oltului.