Raed Arafat, șeful DSU: ‘Încă NU am ajuns la vârful pandemiei’

205

România NU a atins încă vârful pandemiei de COVID-19. Șeful Departamentului pentru Situații de Urgență, Raed Arafat, le cere românilor să păstreze, în continuare, măsurile de distanțare socială.

„Încă nu am ajuns la vârful pandemiei. Încă nu avem o scădere a numărului de cazuri. Depinde numai de noi, astfel încât situația să fie sub control. Să facem tot posibilul să ținem sub control pandemia, cu toate măsurile de relaxare care vor veni. E important să purtăm măști în spațiul public închis. Dacă măsurile de distanțare vor fi respectate și în perioada următoare, vom putea să ținem situația sub control, până vom vedea ce va fi în toamnă”, a spus Raed Arafat.