Cursele aeriene spre și dinspre Spania au fost suspendate, reguli noi pentru tiriști

50

Autoritățile au decis noi reguli privind transportul aerian și cel rutier. Astfel, au fost supendate noi curse aeriene și au fost impuse reguli pentru tiriști. Ele au fost făcute publice în această seară de ministrul Afacerilor Interne, Marcel Vela.

Autoritățile au decis suspendarea tuturor zborurilor spre Spania și dinspre Spania. Măsura intră în vigoare de mâine, 18 martie, ora 18,00 și este valabilă pentru 14 zile. Interzicerea zborurile dinspre Italia și spre Italia se prelungește cu alte 14 zile, începând cu data de 23 martie a.c. Exceptate sunt zborurile de stat, transport marfă, umanitare și de urgență.

Măsura vizează toate companiile aeriene și este valabilă pentru toate aeroporturile din țară.

O altă decizie vizează transportatorii de marfă. Toți conducătorii de transport marfă de peste 3,5 tone au obligația să poarte echipament de protecție și documente care să demonstreze traseul parcurs. Autoritățile au anunțată că șoferii care vin din zonele roșii sau galbene nu se supun autoizolării sau carantinei dacă nu au manifestări.