A crescut în județul Olt numărul locurilor identificate de către autorități pentru carantină, dar și cel al numărului de persoane carantinate.
Autoritățile din județ continuă activitatea de identificare de noi spații de carantină pentru persoanele întoarse în țară din zone roșii de focar, numărul celor ajunși în carantină crescând de la 40 în această dimineață la 57 la ora prânzului. „În vederea aplicării măsurilor de carantină, pe raza Judeţului Olt sunt înfiinţate centre de carantină cu o capacitate de 160 locuri, cu precizarea că, la acest moment, suntem în curs de identificare de noi spaţii de carantină.Până în prezent, în aceste spaţii sunt carantinate 57 persoane asimptomatice. Precizăm că persoanele carantinate, sosite în ţară prin punctele de frontieră, au fost escortate încă de la intrarea în România către judeţul de domiciliu.”, a transmis Prefectura Olt.
În acest moment, la nivelul judeţului Olt se află în autoizolare 462 persoane și au ieşit din monitorizarea Direcţiei de Sănătate Publică Olt un număr de 208 persoane aflate în autoizolare. Două persoane au fost confirmate cu COVID-19: un bărbat de 51 de ani din Caracal și un tânăr de 22 de ani din Slatina.
„Dorim să reiterăm obligaţia cetăţenilor din judeţul Olt, aflaţi în carantină sau autoizolare la domiciliu, de a respecta cu stricteţe regimul de carantinare/autoizolare la domiciliu pentru a preveni în mod eficient răspândirea infecţiei cu Coronavirus”, declară prefectul județului Olt, Florin Homorean.