Cad capete de la IPJ Olt, după moartea Alexandrei

1643

Şeful Poliţiei Române, chestorul Ioan Buda, a anunţat, cu puțin timp în urmă, într-o intervenție la Antena 3, că a decis destituirea adjunctului IPJ Olt, Nicolae Eugen Alexe, împuternicit la comanda Inspectoratului, ca urma a modului în care s-a desfășurat intervenția oamenilor legii în cazul Alexandrei.

„Colegul meu de la dispecerat l-a informat pe inspectorul şef, inspectorul şef a luat măsurile astea şi a greşit pentru că nu a raportat mai departe. Pentru asta l-am şi destituit astăzi. Pe împuternicitul de la comanda Inspectoratului Olt”, a declarat Ioan Buda, la Antena 3.

Este vorba de Nicolae Eugen Alexe, cel care deţinea funcţia de adjunct al şefului Inspectoratului de Poliţie Judeţean Olt, și se afla în aceste zile la comanda IPJ Olt.

Şeful Poliţiei Române a aunţat că poliţiştii de la Caracal au aşteptat ordinul procurorului, să intervină. Acesta a susținut că polițiștii puteau interveni în orice moment, odată ce ştiau locaţia.

„Poliţia şi cu Parchetul, care erau ajuns acolo, au intrat atunci când a dispus domnul procuror, la ora 6 dimineaţa”, a mai spus Buda.