Spitalului Județean de Urgență Slatina va deveni în scurt timp un adevărat șantier. Lucrările la Blocul Medical vor continua cu etajul patru, iar în scurt timp schelele se vor amplasa la Corpul Materno-Infantil, dar și la Secția de Pneumoftiziologie de la Scornicești. Corpul central al principalei unități medicale cu paturi din județ își va schimba și el înfățișarea. Fondurile pentru aceste lucrări vor fi asigurate atât de CJ Olt, administratorul spitalului, de Compania Națională de Investiții sau de la bugetul comunității europene. Autoritățile județene sunt decise să aloce sumele necesare pentru ca în doar câțiva ani întreg spitalul să fie unul comparabil cu unitățile medicale din Uniunea Europeană.