Val contestații după afișarea rezultatelor la Bac. Vezi la ce materie au primit note mai mici decât sperau

237

Val de contestații depuse de absolvenții de liceu care au susținut Bacul după afișarea rezultatului. Peste 1000 de note pentru tot atâtea lucrări, considerate prea mici de cei care le-au scris. Aproape jumătate dintre contestații vizează notele primite la limba și literatura română.

Absolvenții de liceu nemulțumiți de notele primite la examenul de bacalaureat au avut la dispoziție 4 ore pentru a depune contestație. Potrivit reprezentanțilo Inspectoratului Școlar Județean Olt, 1056 de contestații au fost depuse la nivel județean. Cele mai multe dintre ele, 440, au vizat notele primite la limba și literatura română. 208 elevi au contestat nota primită la matematică,123 s-au arătat nemulțumiți de nota primită la istorie, în timp ce 109 tineri au contestat nta de la geografie.Nici notele primite la anatomie și biologie nu au fost pe placul celor care au susținut bacalaureatul, pentru fiecare din aceste materii fiind depuse peste 80 de contestații. Contestații mai multe au fost depuse și la logică și fizică. La restul materiilor numărul contestațiilor sub 10.

Rezultatul contestațiilor va fi făcut cunoscut pe 13 iulie.