Începe distribuirea tichetelor sociale de Paște în Slatina. LISTA unităților unde sunt acceptate

200

Începând de mâine, 19 aprilie, Primăria Municipiului Slatina demarează acțiunea de distribuire a tichetelor sociale de Paște, operațiune ce se va derula prin intermediul Poștei Române.

6.996 de slătineni au solicitat de la Primăria Slatina acordarea tichetelor sociale cu ocazia Sărbătorilor Pascale. Vor primi tichete 6.907 persoane, respectiv persoane cu handicap grav/accentuat și pensionarii cu un venit lunar net de maximum 1.200 lei.

Tichetele sociale, în valoare cumulată de 100 lei/beneficiar, vor putea fi utilizate pentru achiziţionarea de produse alimentare, produse de curățenie și igienă corporală sau a locuinței, produse farmaceutice, articole de îmbrăcăminte și încălțăminte.

Beneficiarii vor putea valorifica tichetele sociale în cadrul unui număr de 73 de unități comerciale de pe raza municipiului.