După aproape un an de închisoare în Penitenciarul Rahova, dr. Paul Iancu obține liberarea condiționată. Decizia Tribunalului Mehedinți este definitivă.
Ziua de 8 martie a adus un cadou mult-așteptat pentru familia dr. Paul Iancu. Ortopedul pediatru slătinean, condamnat în aprilie anul trecut la 3 ani și jumătate de închisoare cu executare și interzicerea dreptului de practică, pentru omor din culpă, a fost liberat condiționat de către Tribunalul Mehedinți. Decizia este definitivă.
Considerându-se nevinovat, dr. Paul Iancu a lansat, din penitenciarul de la Rahova, un sondaj de opinie destinat colegilor specialiști privind vinovăția sa. Iar răspunsul colegilor a fost contrar magistraților.
Medicii Mircea Tusciuc și Paul Iancu au fost condamnați pe 4 aprilie 2018 de către Curtea de Apel din Craiova la câte trei ani și jumătate închisoare cu executare, în premieră în România, pentru omor din culpă. Magistrații au stabilit că, în urma cu 9 ani, au pus un diagnostic greșit unui copil, în vârstă de 9 ani care ulterior a decedat.
Cei doi medici au fost puși sub acuzație, după ce pe 23 mai 2010, în timp ce se afla în exercitarea atribuţiilor de serviciu, doctorul Paul Iancu, medic de gardă la Spitalul Judeţean Slatina, nu l-ar fi examinat corespunzător pe Cristian Grigore, în vârstă de 9 ani, din Şerbăneşti, care se prezentase pentru îngrijiri medicale cu ambulanţa. Magistrații au decis că acesta, a stabilit, în mod eronat, diagnosticul.
În sarcina colegului său, Mircea Tusciuc, judecătorii au reținut că nu a acordat îngrijirile medicale necesare copilului pe perioada internării şi a decis, în mod inoportun, externarea sa. Băiatul a fost reinternat în aceeaşi zi, iar în dimineaţa , pentru că starea sade sănătate se agravase, medical Mircea Tusciuc a decis amputarea mâinii stângi. Din păcate nici această intervenție nu a mai putu să-I salveze viața micuțului care a murit din cauza septicemiei.
Și medicul Tusciuc a solicitat în instanță liberarea condiționată, urmând să obțină, cel mai probabil, decizie favorabilă.