Fără a mai aștepta să fie lucid după ce a consumat alcool într-o cantitate destul de mare, un slătinean a pornit prin oraș la volan ieri, ziua în amiaza mare, la ora când traficul este unul de vârf. Polițiștii însă au fost pe fază.
1,25 mg/l alcool pur în aerul expirat. Atât a indicat etilotestul polițiștilor slătineni în cazul unui șofer oprit ieri în trafic pe strada Ecaterina Teodoroiu. ” La data de 29 octombrie a.c., ora 15.57, pe strada Ecaterina Teodoroiu, din municipiul Slatina, a fost depistat un bărbat de 41 de ani din localitate, în timp ce conducea un autoturism, având o alcoolemie de 1,25 mg/l alcool pur în aerul expirat. Au fost întocmite acte procedurale săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe.”, arată IPJ Olt.
Potrivit specialiștilor, la această alcoolemie se putea ajunge numai după consumarea unui litru de vin, spre exemplu, iar șoferul ar fi trebuit să aștepte până să se urce la volan, în funcție de tăria consumată, între 7 și 9 ore.