Paul Stănescu se opune OUG pentru amnistie și grațiere. El și-a avertizat colegii cu privire la riscuri

163

Vicepremierul Paul Stănescu a vorbit astăzi, în CExN al PSD de la Parlament, despre riscurile juridice pe care și le-ar asuma Guvernul prin emiterea oricărei odonanțe de urgență (OUG), în special a celei privind amnistia și grațierea.

Potrivit lui Paul Stănescu, orice Ordonanță de Urgență emisă de Guvern comportă riscuri pentru că poate aduce critici juridice legate de ordinea avizelor și a semnăturilor necesare elaborării actului normativ. El a precizat că riscurile cele mai amri sunt în cazul unei ordonațe privind amnistia și grațierea.

Conducerea lărgită a PSD dezbate, astăzi, “Declarația privind Starea Partidului Social Democrat”.

Documentul propune 19 măsuri, printre care demisia lui Liviu Dragnea din funcția de președinte al PSD și din funcția de președinte al Camerei Deputaților, precum și asigurarea interimatului conducerii partidului de către premierul Viorica Dăncilă până la organizarea unui Congres Extraordinar, în prima parte a anului 2019.

Declarația este semnată de un „Comitet de inițiativă” format din Paul Stănescu, vicepreședinte al PSD, viceprim-ministru și ministru al Dezvoltării, Gabriela Firea, vicepreședinte al PSD și primar general al Capitalei și Adrian Țuțuianu, vicepreședinte al PSD și vicepreședinte al Senatului.