Primării sau alte instituțiui publice, școli sau orice cetățean interesat sunt așteptați să se înscrie cu proiecte prin care să propună rezolvarea unei probleme ale comunității cu ajutorul tehnologiei. OMV Petrom, prin platforma de responsabilitate socială „Țara lui Andrei” lansează RO SMART, o competiție națională de proiecte care urmărește schimbarea România prin tehnologie.
Inspectoratul Șoclar Județean Olt a adus la cunoștința școlilor din județ că pot participa cu proiecte în cadrul unei noi competiții „Țara lui Andrei”. OMV Petrom va oferi sponsorizări de 400.000 de euro, consultanță și mentorat pentru proiecte SMART, în competiție fiind acceptate, începând cu 10 septembrie, idei inovatoare în 8 domenii cheie pentru dezvoltarea sustenabilă a României: educație, infrastructură, sănătate, mediu, transport, agricultură, energie, siguranță. Granturile oferite în RO SMART sunt de până la 45.000 de euro/ proiect.
Pot depune proiecte care rezolvă nevoile din comunitate folosind tehnologia, până pe 23 octombrie, instituții publice, autorități ale administrației publice sau unități de învățământ din sistemul de stat, ONG-uri sau orice persoană fizică în parteneriat cu una din entitățile enumerate mai sus.
În perioada 2-15 noiembrie va avea loc votul public pe www.taraluiandrei.ro și evaluarea juriului, ponderea votului public fiind de 20% din punctajul final. Proiectele finaliste vor fi anunțate pe 19 noiembrie, iar câștigătorii pe 24 noiembrie.