Profesori din Olt, dar și din alte 13 unități de învățământ din țară sunt implicați într-un proiect cultural- artistic de promovare a limbii române chiar de Ziua Limbii Române, în cadrul unui simpozion național organizat la Izbiceni pe 31 august.
100 de profesori sunt așteptați la Izbiceni de Ziua Limbii Române să participe la proiectul cultural- artistic special organizat cu această ocazie de către Școala Gimnazială Izbiceni, în parteneriat cu Primăria Izbiceni și Centrul Cultural „Tudor Gheorghe” din localitate. Simpozionul național având drept scop promovarea educaţiei literare în rândul elevilor şi al cadrelor didactice este organizat în parteneriat cu Grădiniţa “Mărţişor”- Bucureşti sector 4, Şcoala Gimnazială “Gh. Lazăr” Zalău – judeţul Sălaj, Şcoala Gimnazială Rugineşti – judeţul Vrancea, Liceul Tehnologic “Petru Rareş” – Bîrlad – judeţul Vaslui, Şcoala Gimnazială nr 1 Tuluceşti – judeţul Galaţi, Şcoala Gimnazială “Radu cel Mare” – Găeşti – judeţul Dâmboviţa, Şcoala Gimnazială nr 3 Mangalia – judeţul Constanţa, G.P.P. “Arici Pogonici” Gherla- judeţul Cluj, Şcoala Gimnazială nr 81 Bucureşti sector 3, Liceul “Petru Rareş” Feldioara- judeţul Braşov, Liceul de arte “Bălaşa Doamna” Târgovişte- judeţul Dâmboviţa, G.P.P. “Palatul Fermecat” Reşiţa- judeţul Caraş Severin, G.P.N. Româneşti – Potlogi, judeţul Dâmboviţa.
Prtofesorii vor susţine referate cu subiecte referitoare la metodele moderne şi tradiţionale folosite în predarea limbii române la clasă.
Ziua Limbii Române se sărbătorește în România pe 31 august, propunerea legislativă fiind inițiată în 2011. Ea poate fi marcată de autorități și instituții publice prin organizarea unor programe și activități cultural-educative, iar în această zi este obligatorie arborarea drapelului României, intonarea imnului național și folosirea sigiliilor cu stema României de către autorități și instituții publice.