Locuitorii din Tia Mare și-au dat întâlnire ieri, cu mic cu mare, pe stadionul comunal pentru a petrece, la zi de sărbătoare, de ziua localității. Ediția a V-a a manifestării a fost una specială, în vizorul autorităților fiind cei mai tineri locuitori ai comunei. Cei cu rezultate deosebite sau care prin activitatea culturală și sportivă au contribuit la promovarea comunei. Premiați au fost și cei care s-au ocupat de pregătirea lor.