Un accident s-a produs joi seara în judeţul Buzău între un microbuz, un tractor şi o maşină, primul bilanţ indicând 12 răniţi.
Accident GRAV în Buzău între un microbuz, un tractor şi o maşină: primul bilanţ indică 12 răniţi. Prsoane – zece adulţi şi doi copii – au fost rănite, toate fiind conştiente, însă prezintă diverse traumatisme. Nu au fost persoane încarcerate.
Din primele informaţii furnizate de IGSU, 12 persoane – zece adulţi şi doi copii – au fost implicate, toate fiind conştiente, însă prezintă diverse traumatisme.
Nu au fost persoane încarcerate.
Au fost alertate o autospecială pentru victime multiple, două echipaje de prim ajutor SMURD, o descarcerare, o autospecială de stingere şi 4 ambulante SAJ.
Potrivit Poliţiei Buzău, din primele cercetări a reieşit că şoferul tractorului nu s-a asigurat în momentul în care a ieşit de pe câmp în drum. Utilajul a fost lovit de un microbuz cu călători, iar în impact a fost implicată şi o maşină.
Reprezentanţii Poliţiei Buzău au declarat, corespondentului MEDIAFAX, că şoferul tractorului a fugit de la faţa locului şi este căutat.























