Fost viceprimar al Slatinei și director Salubris, Constantin Tița a încetat din viață

2564

La vârsta de 65 de ani, Constantin Tița a încetat din viață. Trupul său va fi depus deseară la capela Cimitirului „Sfantul Vasile cel Mare” din Voluntari, Ilfov.

Fost viceprimar al municipiului Slatina între 1996 și 2000, consilier local la Brebeni, localitatea natală, și director ani buni la Salubris Slatina, Constantin Tița a decedat. Trecerea lui în neființă a fost anunțată astăzi de către echipa societății căreia i-a dedicat o mare parte din viață: „Sâmbătă, 4 august 2018, îl vom conduce pe ultimul drum pe cel mai bun și mai blând OM pe care noi toți am avut onoarea și bucuria să-l cunoaștem, tăticul meu, nea Costel, domnul director, domnul Vice, nașu (?), unchiu (?)… Cei care l-au iubit, l-au apreciat și care au fost atinși de aripa lui protectoare și de bunătatea lui nemarginită și care doresc să îi aducă un ultim omagiu pot veni la capela Cimitirului „Sfantul Vasile cel Mare” din Voluntari, Ilfov, începând din seara aceasta”.

Dumnezeu să-l odihnească!