Imagini care au stârnit revoltă! Tone de gunoaie au acoperit un lac de acumulare

68

Tone de peturi și alte resturi au acoperit lacul de acumulare Izvorul Muntelui, care atrage în fiecare an mii de turişti.

Gunoaiele au fost aduse de apa scursă și de viitură în urma ploilor din ultima perioadă.

Ecologiştii vorbesc despre un dezastru ecologic, iar autorităţile de mediu caută vinovaţi pentru această situaţie.

Imaginile filmate de turişti în zona lacului Izvorul Muntelui stârnesc revoltă.

Nicolae Sălăgean, primar Bicaz: „Poluatorii sunt tot cei care îşi aruncă gunoaiele în fundul grădinii, pe malul pârâielor. Eu sunt în zona lacului de acumulare şi îmi vine să urlu, să mă arunc în apă, pentru că este de necrezut ce se întâmplă aici.”