Polițiști olteni, delegați de astăzi pe litoralul românesc

180

Începând de astăzi și până pe 3 septembrie, și polițiștii din Olt vor acționa în zona stațiunilor de pe litoral. Prima serie din cadrul IPJ Olt cuprinde cinci persoane.

Începând de astăzi, 406 polițiști acționează zilnic pe litoralul românesc, cei 233 de polițiști constănțeni primind ajutor de la inspectoratele din țară câte 173 de polițiști pe serie. Și de la Olt vor fi delegați 11 polițiști, dintre care 8 de la ordine publică, 2 de la investigații criminale și un criminalist. Oltenii vor acționa în zona stațiunilor de la Marea Neagră, pentru ca turiștii să-și petreacă vacanța în liniște și siguranță, în baza Planului de acțiune ,,Litoral 2018”.

Din prima serie, 28 iunie- 31 iulie, fac parte cinci polițiști de la Olt, iar din a doua 6. Ei vor acționa pentru prevenirea faptelor antisociale, protejarea drepturilor și a bunurilor celor care aleg să își petreacă vacanța la malul mării, informarea turiştilor cu privire la prevenirea furturilor din camerele de hotel, din auto, de pe plajă, a dispariţiilor de minori şi a prevenirii conducerii autovehiculelor sub influenţa băuturilor alcoolice.