Comisia specială pentru legile din domeniul justiţiei îşi propune parcurgerea modificărilor la Codul penal săptămâna aceasta şi pe cele la Codul de procedură civilă în cursul săptămânii viitoare, a anunţat, marţi, preşedintele comisiei, Florin Iordache.
„În această săptămână, să parcurgem Codul penal în formula iniţiatorilor şi cu amendamentele care au fost depuse. O serie de instituţii au depus amendamente, o serie de instituţii au depus comentarii. Acolo unde doriţi să interveniţi la fiecare articol în parte, am convenit, indiferent de partide, să ascultăm punctele de vedere ale dumneavoastră. În momentul în care vom termina parcurgerea întregului Cod penal, săptămâna viitoare să facem şi Codul de procedură civilă, care are un număr mic de articole, şi apoi începem, prin vot, să tranşăm, ţinând cont de amendamentele şi observaţiile pe care le-aţi făcut, să le adoptăm”, a precizat Iordache, în şedinţa comisiei.
El a adăugat că miercuri dezbaterile vor fi reluate de la ora 14,00, iar joi dimineaţă ar urma să fie întocmit un raport ţinând cont de motivarea Curţii Constituţionale privind Statutul judecătorilor şi procurorilor.
„Vă propun, ca mod de lucru, astăzi să începem şi să finalizăm undeva în jurul orei 18,00 – 19,00, iar mâine la ora 14,00 să reluăm dezbaterile şi discuţiile. Astăzi, la Curtea Constituţională s-a dat citire motivării la Legea 303 (Legea 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor – n.r.) şi în aceste condiţii vă propun ca joi dimineaţă să formulăm un raport ţinând cont de motivarea Curţii Constituţionale şi vă rog pe toţi să găsim o formulă pentru eroarea judiciară, pentru că marea problemă este modul în care este formulată în Legea 303 eroarea judiciară, după care vom continua cu Codul penal în această săptămână. Eu cred că, dacă suntem foarte eficienţi, reuşim în cele trei zile – astăzi, mâine şi joi – să parcurgem Codul penal şi să facem un raport la Legea 303”, a explicat Iordache.