Visul american, într-un oraș din România

95

Compania producătoare de software pentru industria auto Porsche Engineering România, subsidiara locală a Porsche Engineering Group GmbH, a închiriat o suprafaţă de 3.500 de metri pătraţi de spaţii de birouri moderne în proiectul Vivido din Cluj-Napoca, cea mai mare suprafaţă preluată în ultimele 12 luni în cea mai mare piaţă regională de birouri din afara Bucureştiului, informează compania de consultanţă imobiliară.

Tranzacţia a fost intermediată de către biroul local al companiei Coldwell Banker România.
Porsche Engineering Romania este una dintre cele patru filiale ale grupului deţinut integral de producătorul Porsche AG, amplasate în afara Germaniei. Proiectul de birouri Vivido va fi livrat pe piaţă luna viitoare.
Porsche Engineering va prelua 2.200 de metri pătraţi de spaţii de birouri în perioada imediat următoare, o suprafaţă adiţională închiriabilă de 1.300 de metri pătraţi urmând a fi preluată în 2020, tranzacţia fiind intermediată de către Coldwell Banker Transilvania, biroul local al companiei de consultanţă imobiliară Coldwell Banker Romania.
Tranzacţia încheiată de către Porsche Engineering Romania este una extrem de importantă nu doar pentru Cluj – Napoca cât şi la nivel naţional, deoarece arată că România şi Clujul, în al doilea rând, nu reprezintă doar o destinaţie pentru sedii secundare sau pentru activităţi de tip back office şi BPO – Business Process Outsourcing. Forţa de muncă înalt calificată şi creşterea economică generală din Cluj – Napoca fac ca oraşul să fie foarte atractiv pe segmentul de cercetare şi dezvoltare de produse şi estimăm că vom asista la noi tranzacţii de acest tip în viitor”, a declarat Cristian Şimon, director Office Division în cadrul Coldwell Banker Transilvania.