Vocile folclorului, așteptate să se înscrie la Festivalul „De dor, de primăvară”. Prezintă Gelu Voicu

133

Artiști de renume vor veni la Caracal peste o săptămână, când cel de-al doilea municipiu al Oltului găzduiește cea de-a XIV-a ediție a Festivalului concurs de muzică populară „De dor, de primăvară”. Vocile tinere, cu vârste între 12 și 18 ani, se pot înscrie în concurs până pe 16 aprilie.

1200 de lei este premiul ce va fi acordat drept Trofeu al festivalului celei mai bune voci populare din concursul „De dor, de primăvară”, organizat pe 18 și 19 aprilie la Caracal. Cu Gelu Voicu în calitate de invitat, dar și de prezentator, cu invitați precum Mariana Ionescu- Căpitănescu, Ileana Lăceanu, Cătălin Pandurescu, Constantin Lătărețu, Nineta Popa și Ingrid Boengiu, cea de-a XIV-a ediție a festivalului adresat copiilor şi tinerilor, din învăţământul gimnazial şi liceal, cu vârste cuprinse între 12 şi 18 ani, deschide poarta folclorului, cu intenția de a descoperi și promova solişti vocali şi instrumentişti de muzică populară din tinerele generații, de a descoperi şi pune în valoare doinele şi cântecele populare autentice şi de a încurajara, stimula și promova tinerele talente, de a le stârni interesul în culegerea de folclor şi deprinderea cu arta spectacolului, a promova intrumentele tradiţionale, însuşirea portului popular din zona pe care o reprezintă pentru promovarea acestora şi, nu în ultimul rând, antrenarea laureaţilor festivalului în alte manifestări folclorice interjudeţene, naţionale şi internaţionale.

Organizatori sunt: Consiliul Local Caracal, Primăria Caracal, Centrul Cultural Municipal „Radu Șerban” și Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Olt. Probele din concurs, atât pentru solist vocal, cât şi pentru solist instrumentist, constau în interpretarea a două piese de muzică populară la alegerea concurentului, astfel: o piesă fără acompaniament (doină sau baladă), cea de-a doua piesă cu acompaniament. În mod obligatoriu, concurenţii vor interpreta melodii populare specifice zonei folclorice din care provin şi se vor prezenta în costume populare cât mai autentice. Pentru soliştii instrumentişti, sunt admise în concurs numai instrumentele tradiţionale.
Taxa de înscriere în concurs este 50 lei. Suma rezultată din taxa de înscriere se va constitui într-un premiu de popularitate.
În urma preselecției, toți concurenții admiși vor evolua în ziua de 18 aprilie, urmând ca în ziua de 19 aprilie să aibă loc festivitatea de premiere și gala laureaților. Acompaniamentul este asigurat de orchestra Centrului Cultural Municipal Caracal, condusă de Daniel Voicu. Totalul premiilor este de 6.600 lei, din care trofeul festivalului 1.200 lei.

Spectacolele încep în fiecare zi la ora 18.00, la Teatrul Național Caracal, prețul unui bilet fiind de 10 lei, iar cel al abonamentului pentru cele două seri de festival 15 lei.