Alcoolul face victime! Un urs a băut afinată și a adormit sub primul molid

359

Localnici ai satului Liban, județul Harghita au depus plângeri la Primărie, apoi au formulat o cerere la Ministerul Mediului pentru recoltarea unui urs, deoarece acesta a intrat în ultimele nopți în șase case de vacanță din sat.

Directorul unei Asociaţii de Vânătoare şi Pescuit Sportiv din Harghita, Benke József, a declarat, marţi că de patru nopți, ursul intră în casele din comuna Suseni, satul Liban.

”A fost o noapte în care a intrat în trei case, într-o altă noapte a spart un geam al unei gospodării. A fost o situaţie în care a intrat în cămara unei case, iar acolo a găsit o sticlă de afinată. A destupat-o, a băut din ea şi a mâncat afinele, iar apoi a adormit sub primul molid în pădure”, a spus Benke József.