DONAȚIE Nou-născuții la Maternitatea Caracal vor avea GRATUIT pamperși

274

Până la sfârșitul anului, mămicile care nasc la Maternitatea Caracal nu vor mai trebui să-și facă griji în privința cumpărării scutecelor de unică folosință. Aceștia vor fi asigurați de unitatea medicală, grație unei donații.

„Un nou şi îndrăzneţ proiect al bisericii noastre! 3000 DE SCUTECE DE UNICĂ FOLOSINŢĂ AM ACHIZIŢIONAT!  Începând din această lună ne-am propus să asigurăm până la sfârşitul anului 2018 necesarul de scutece de unică folosinţă pentru copiii născuţi în maternitatea Spitalului Municipal Caracal.  Partener al proiectului este mănăstirea BRÂNCOVENI, judeţul Olt.”, a anunțat preotul Doru Ion Iagăru, parohul Bisericii din curtea Spitalului Municipal Caracal, un slujbaș al Domnului care uimește prin puterea de a mobiliza comunitatea de credincioși în a se implica în diverse acțiuni cu caracter umanitar.

Noul proiect de într-ajutorare se alătură altora pe care preotul caracalean le desfășoară pentru dotarea unității medicale, dar și pentru a aduce un zâmbet pe fața copiilor internați acolo și a copiilor din familiile nevoiașe din zonă.