ALDE, împotriva Declarației 600. Dezvăluirea, la Slatina

98
Deputatul Mihai Niță

Parte din Guvern, formațiunea condusă de Călin Popescu Tăriceanu se declară împotriva Declarației 600. Dezvăluirea a fost făcută la Slatina, de către deputatul de Olt Mihai Niță.

Introdusă de Guvernul PSD-ALDE prin Ordonanța de Urgență nr. 79 din 8 noiembrie 2017, Declarația 600 de stârnit comentarii în spațiul public, iar Liviu Dragnea a prorogat termenul până la care aceasta poate fi depusă. Potrivit ordonanței, oamenii care au avut în 2017 venituri din alte surse decât salariile, care au depăşit un net (în mână) lunar de 1.900 de lei, sunt obligaţi să o completeze şi s-o trimită la ANAF până la 31 ianuarie.

Deși parte din Guvern, ALDE nu este de acord cu această declarație. A spus-o la Slatina parlamentarul Mihai Niță, președinte ALDE Olt, în cadrul unei conferințe de presă. „Cred că nu e cazul să mai discutăm atâta cât timp cât Declaraţia 600 nu se va mai aplica deocamdată. (…) Oricum, vreau să vă informez că ALDE nu este de acord cu Declaraţia 600”, a declarat Niță.