Tânăr prins cu etnobotanice, la scara blocului

367

Un tânăr slătinean a fost prins de polițiștii locali având asupra sa fragmente vegetale suspectate a fi etnobotanice. Băiatul era urmărit după ce ar fi sustras de la un tânăr obiecte personale și bani.

Un tânăr de 21 de ani din Slatina a solicitat joia trecută ajutorul polițiștilor locali aflați în patrulare , acesta acuzând faptul că a fost agresat de către o persoană de sex masculin, tot din municipiul Slatina, în vârstă de 20 ani, care i-ar fi sustras anumite obiecte personale cât și o sumă de bani.  “Acesta din urmă a fost depistat de către polițiștii locali, pe strada Drăgănești, în fața blocului G3, iar în urma legitimării s-a constatat că se numește L.M, are domiciliul în municipiul Slatina și vârsta de 20 ani. La controlul corporal efectuat, s-a stabilit că acesta, avea asupra lui o sumă de bani, o cutie de culoare neagră cu foițe de țigări cât și o hârtie împachetată care conținea fragmente vegetale de culoare verde-oliv, cel mai probabil din categoria etnobotanicelor”, arată Adrian Pop, directorul Poliției Locale.

Atât acuzatorul, cât și suspectul au fost predați lucrătorilor din cadrul Poliției municipiului Slatina pentru continuarea cercetărilor conform Legii nr.143/2000 actualizată, privind combaterea traficului și consumului ilicit de droguri.