DNA pune sub sechestru averile inculpaților din dosarul Tel Drum

78

DNA vrea să se asigure că prejudiciul din dosarul Tel Drum, în care este urmărit penal şi Liviu Dragnea, poate fi recuperat în cazul în care acuzaţiile vor fi confirmate şi pedepsite de judecători.

În dosar sunt urmărite mai multe persoane, dar în ceea ce îl privește pe Liviu Dragnea, conform ultimei declarații de avere, statul ar putea recupera doar o mică parte din prejudiciul total de aproape 21 de milioane de euro.

Procurorii încearcă să recupereze prejudiciul din acest dosar, care este estimat la 20 de milioane de euro şi 30 de milioane de lei.

Dosarul Tel Drum, în care este urmărit penal Liviu Dragnea și în care procurorii doresc să-i pună sechestru pe avere, a fost deschis ca urmare a unui sesizări a OLAF (Oficiul european antifraudă), transmisă procurorilor pe 30 septembrie 2016, privind suspiciuni de obţinere nelegală pentru lucrări de reabilitare de drumuri judeţene a unor fonduri europene.

Liviu Dragnea deține un teren intravilan cu o suprafață de 2013 mp, în Turnu Măgurele. El deține acest teren din anul 2009. De asemenea, Liviu Dragnea are un apartament de 81,07 mp, dar și un spațiu comercial cu o suprafață de 1527 mp, ambele în Turnu Măgurele.

Liviu Dragnea deține două autoturisme. Un autoturism Skoda Superb și un BMW X5, dobândit prin moștenire, ca urmare a decesului fratelui său, Viorel Dragnea.

În conturi, Liviu Dragnea are 16,84 de dolari și 15.779 de lei, la BRD. De asemenea, Dragnea deține creanțe la Hotel Turris din Turnu Măgurele în valoare de 80.170 de euro și 460.110 de lei. Liviu Dragnea a contribuit la campania electorală a PSD cu suma de 10.5000 de lei.

Conform declarației de avere, Liviu Dragnea nu are nicio datorie și niciun credit la bănci.

În anul precedent, Liviu Dragnea a încasat 25.159 de lei de la Guvern și 43.802 de la Parlament, în calitate de deputat. Tot în anul 2016, Liviu Dragnea a obținut 280.000 de lei, chiria pentru spațiul comercial deținut în Turnu Măgurele.

Liviu Dragnea a încercat să vândă terenul din Turnul Măgurele, iar în anul 2016 a avut o promisiune de vânzare-cumpărare în valoare de 630.000 de lei.

Cea mai valoroasă proprietate a familiei Dragnea nu se mai află în posesia liderului PSD. Acesta a pierdut celebra vilă din Alexandria în favoarea fostei sale soții, Bombonica Prodana, în cadrul partajului de la divorț.