Sorin Grindeanu a fost numit președinte al ANCOM

34

Fostul premier Sorin Grindeanu a fost numit  în funcţia de preşedinte al Autorităţii Naţionale pentru Administrare şi Reglementare în Comunicaţii (ANCOM), pentru perioada rămasă din mandatul de 6 ani început în 11 mai 2017, prin votul plenului reunit al Parlamentului, întro ședință comună a Camerei Deputaților și Senatului.

Din cei 387 de parlamentari prezenţi, 270 au votat „pentru” şi 117 „împotrivă”. Votul a fost secret, pe buletine.

Preşedintele Senatului a mai spus că la şedinţa comună de marţi vor fi numiţi şi doi consilieri la Curtea de Conturi şi, de asemenea, va fi prelungit, cu 60 de zile, termenul de depunere a raportului de către Comisia parlamentară de anchetă privind alegerile prezidenţiale din 2009.

Fostul prim-ministru Sorin Grindeanu a fost avizat pe 24 octombrie, cu 15 voturi pentru”, 7 voturi „împotrivă” (PNL şi USR) şi o abţinere (PMP), de către comisiile de specialitate ale Parlamentului pentru a prelua funcţia de preşedinte al Autorităţii Naţionale pentru Administrare şi Reglementare în Comunicaţii (ANCOM).

Încă din debutul şedinţei, preşedintele comisiei economice a Senatului, liberalul Daniel Zamfir, i-a reproşat lui Sorin Grindeanu că nu este potrivit pentru a conduce ANCOM, amintindu-i de acuzaţiile aduse de social-democraţi atunci când l-au dat jos de la şefia Guvernului.

„Nu se poate ca preşedintele ANCOM să fie manevrat de forţe obscure”, a spus Zamfir, precizând că nu face decât să citeze ceea ce membrii PSD au spus despre Grindeanu.

„Nu are de ce să-mi fie ruşine”, a replicat fostul prim-ministru, precizând că în prezent el nu mai este membru de partid după ce a fost exclus de PSD.

Contrele dintre Sorin Grindeanu şi parlamentarii liberali au durat pe tot parcursul audierilor. Senatorul PNL Florin Cîţu i-a amintit fostului premier că, după demiterea din funcţia de şef al Guvernului şi după excluderea din PSD, a declarat că va rămâne pesedist pe viaţă.

„Am spus că principala mea dorinţă e să rămân în PSD, dar eu în acest moment sunt exclus. Dacă cumva voi deveni preşedintele ANCOM, contestaţia mea la excludere (din PSD – n. red.) nu mai are rost. Eu în acest moment sunt apolitic”, a replicat Grindeanu.