Un fost premier, audiat la DNA

67

Fostul premier, Sorin Grindeanu s-a prezentat în această dimineaţă la sediul DNA. Potrivit primelor informaţii, acesta ar fi fost chemat la audieri în calitate de martor, în dosarul întocmit în urma plângerii depuse de acesta împotriva fostului secretar general al Guvernului, Mihai Busuioc.

Plângerea depusă de Grindeanu împotriva fostului subaltern ar fi survenit după ce Mihai Busuioc ar fi refuzat să contrasemneze unele documente şi să le trimită, mai departe, către Monitorul Oficial.

Există surse care susțin că Sorin Grindeanu ar fi fost citat într-un dosar de corupție.

La intrarea în sediul DNA, fostul premier a refuzat să facă declarații.

La aflarea veștii, o parte dintre foștii colegi social-democrați s-au grăbit să arunce cu piatra în Sorin Grindeanu.