INCREDIBIL Admis ofițer la Școala de Poliție Slatina, cu nota 3,12

4121

Un candidat la un post de ofițer în cadrul Centrului de Formare și Perfecționare a Polițiștilor “Nicolae Golescu” Slatina a fost admis la concursul susținut pentru promovarea în corpul  ofițerilor, deși a obținut la interviu nota 3,12. Răspunsul conducerii: interviul nu este probă de concurs!

Caz  revoltător la Școala de Poliție Slatina, ce pune un semn de întrebare asupra mânăriilor care se pot face într-o instituție pentru a promova cine trebuie. Deși unul dintre cei 7 candidați la un post de ofițer specialist- Compartimentul Administrativ prin trecerea în corpul ofițerilor de poliție a agenților de poliție nu a reușit să treacă de proba de interviu, unde a obținut doar 3,12, acesta a fost declarat ADMIS. Omul a obținut la proba scrisă 8,35, la egalitate cu un alt candidat, cei doi intrând la proba de departajare constând în susținerea unui interviu. Deși au avut de răspuns la 6 întrebări, nu 60 ca la proba scrisă, din aceeași tematică și bibliografie, comisia  din care nu a făcut parte niciun specialist a notat candidații cu 3,12, respectiv 2,85. Și, cu toate că proba de interviu a fost picată de ambii candidați, unul a fost admis.

Cum legislația (art 39 alin 2 anexa 3 a OMAI 140/2016) prevede ca trecerea în corpul ofițerilor să se facă prin concurs numai de către candidații care au obținut minimum nota 7 la fiecare probă, trasă de mânecă de către contracandidații celui admis conducerea școlii a motivat că interviul nu este probă de concurs. Adică proba de departajare nu e probă.

Surse din poliție spun însă altceva: că admisul, cu o experiență de vreo 4 ani în Achiziții în cadrul școlii slătinene, este cel care permite achiziția de bunuri- de la hârtie igienică până la mâncare, de la o anume firmă Novoplast, controlată de soțul juristei membră a comisiei de concurs. Se spune că tot ce se achiziționează la școală se cumpără de la firma respectivă, administrată de soțul juristei până în 2016, apoi de soacra, iar în prezent printr-un interpus. Dacă este așa, se justifică admiterea cu nota 3,12 în corpul ofițerilor. Poate verificterului și aceste informații…