Copil lovit MORTAL de o mașină

453
foto: arhivă

Un copil în vârstă de opt ani a fost și-a pierdut viața, în timp ce încerca să trecă strada, în fugă și fără să se asigure.

Accidentul a avut loc duminică, 20 august, în localitatea Băbiciu, pe DJ 642. Copilul, în vârstă de opt ani, a încercat să traverseze strada în fugă, când a fost lovit în plin de un autoturism condus de un bărbat din București.

În locul unde s-a petrecut accidentul, drumul nu era marcat cu trecere pentru pietoni. Copilul a murit pe loc.

„Un bărbat de 29 de ani, din municipiul București, în timp ce conducea un autoturism pe Drumul Județean 642, pe raza localității Băbiciu, a accidentat mortal un copil de opt ani, din Băbiciu. Copilul se angajase în traversarea străzii fără să se asigure și prin loc nesemnalizat”, a declarat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean Olt, Alexandra Dicu.