A ratat numirea considerată sigură în Guvernul Grindeanu, când Liviu Pop i-a ocupat postul, însă se pare că de data aceasta va ajunge secretar de stat.
Șefa învățământului oltean are mari șanse să ajungă secretar de stat în Guvernul Tudose. Nume vehiculat și la desemnarea secretarilor de stat în Guvernul Grindeanu, inspectorul școlar general oltean a pierdut în fața lui Liviu Pop numit pe învățământ preuniversitar, domeniul pe care are pregătire și olteanca. Cum Pop a fost numit ministru, social-democrații olteni au țintit postul pentru generăleasa Inspectoratului Școlar Județean Olt.
În prezent, Oltul deține trei posturi de secretari de stat, ocupate de Emil Albotă- numit în funcţia de inspector-şef al Inspectoratului de Stat în Construcţii (ISC)- poziție cu rang de secretar de stat, Daniel Botănoiu- secretar de stat în Ministerul Agriculturii și magistratul Sofia Mariana Moț (şefa Secția a II-a Civilă din cadrul Curții de Apel Craiova)- la Ministerul Justiției, calitatea de secretar de stat pentru Mariana Moț urmând să înceteze pe 15 iulie, în urma solicitării fostului ministru Toader.