AM TRĂIT SĂ O VEDEM ȘI PE ASTA ! Dascălul care l-a scos pe ministru din birou și-a primit orele pitite de IȘJ Olt

1099

Un profesor de limba română din Olt a ajuns pentru a doua oară la ministrul Educației pentru a-și primi orele necesare întregirii catedrei, de care era privat de către Școala Poboru și Inspectoratul Școlar Județean Olt. Ministrul a coborât în stradă la protestatarul oltean, iar decizia de încadrare pe post a fost emisă imediat de conducerea învățământului oltean.

Încă din martie, profesorul Aurel Dascălu se luptă să-și completeze catedra cu ore de matematică. A protestat trei săptămâni în fața Inspectoratului Școlar Județean Olt, însoțit de cei doi copii, de 4 și 8 ani, și de soția însărcinată în opt luni, acuzând conducerea Școlii Poboru că a impus condiţii specifice menite să-i îngrădească accesul la orele pe care le cere la pretransfer. Și-a mutat în aprilie protestul în faţa Ministerului Educaţiei, unde după doar o jumătate de oră a fost chemat la discuții, împreună cu șefa învățământului oltean Felicia Man.  „Le-am expus problema şi au fost de acord că a fost un viciu de procedură. Mi-au promis că se va transmite o notă către inspectorat şi că vor fi anulate acele condiţii specifice. Când le-am spus că doar pentru acest post s-au impus condiţii specifice la nivelul şcolii discuţiile s-au încheiat. În zilele următoare am început să primesc comunicări, inclusiv decizia Consiliului de Administraţie al IŞJ Olt prin care se revoca acea decizie de avizare a condiţiilor specifice. Deocamdată am întrerupt protestul, aşa cum am promis, voi vedea dacă-mi vor da orele“, a declarat atunci acesta.

Însă conducerea IȘJ Olt nu s-a ținut de promisiune, iar omul s-a aflat astăzi iarăși în fața Ministerului Educației, la protest.

Înainte de protest, omul a înaintat ministerului o sesizare, prin care a adus la cunoștința ministrului de resort faptul că nici de această dată nu i-au fost acordate orele, pe motiv că o altă colegă le-a solicitat în instanță, considerând acest lucru un aranjament.

Iată situația expusă, pe larg, ministrului:

„In urma protestului din fata MEN si a intelegerii amiabile, in urma discutiilor, ISJ Olt a retras avizul conditiilor specifice de la Scoala Gimnaziala Poboru, iar Scoala Gimnaziala Poboru mi-a dat acordul de pretransfer. In sedinta de la ISJ din 25.04.2017 mi s-a citit (probabil un certificat de grefa – nu mi s-a pus la dispozitie, desi am solicitat in scris acest lucru) prin care mi-au comunicat ca nu pot sa-mi dea orele solicitate deoarece exista o actiune depusa la Tribunal, dosar nr 1814/104/2017 din 21.04.2017, de catre colega mea Vespescu Ionela Diana, care urmareste acest post pentru titularizare conform art. 253. In consecinta postul este in litigiu deci m-au trimis acasa. Colega mea are acest drept si-i respect hotararea de a lupta, dar din pacate mi-au fost incalcate mie mai multe drepturi pentru care voi cere compensatii in instanta.

Pana la instanta de judecata doresc ca MEN sa corecteze si sa sanctioneze neregulile pe care le voi sesiza in aceste proceduri de atribuire a orelor la pretransfer.

In primul rand, faptul ca exista o actiune in instanta este un semnal de alarma, dar nu trebuie confundat cu o decizie a instantei, este un avertisment pentru cei care ar viza orele pentru a lua la cunostinta de existenta unui litigiu, dar juridic vorbind procedurile se duc mai departe pana exista o pronuntare de suspendare din partea instantei (a nu se confunda cu solutia finala a instantei).

In consecinta, daca hartia pe care mi-au fluturat-o cu atata dispret nu contine o dispozitie a instantei care sa suspende efectele deciziei ISJ Olt de a retrage avizul conditiilor specifice de la Scoala Gimnaziala Poboru, atunci avem de-a face cu un abuz in functie a celor din comisia de mobilitatea a ISJ Olt, care m-au privat abuziv de obtinerea orelor solicitate la pretransfer, deoarece se intruneau toate conditiile de a-mi acorda transferul.

Pentru cei care nu inteleg -doar in momentul in care se va intruni instanta de judecata – aceasta poate hotorî daca suspenda procedurile de ocupare, in consecinta, decizia mea pe care ar fi trebuit sa o primesc in sedinta nu si-ar mai fi facut efectul pana la pronuntarea definitiva. Deorece nu exista o hotarare a instantei decizia ISJ de a nu-mi aproba cererea de pretransfer reprezinta un abuz care trebuie sanctionat ca atare.

Care sunt motivele pentru care au facut acest lucru? Pentru a continua aranjamentul pentru art. 253 au creat aceasta portita prin deschiderea unei actiuni in instanta pentru a nu-mi acorda orele si astfel acestea au fost afisate ca parte dintr-o catedra de 18 ore (Sc. Poboru – litigiu + Sc. Priseaca + Sc. Coteana), post pregatit pentru aranjamentul pe care l-am tot denuntat in actiunile mele de protest, si astfel sa se poata depune dosar si in etapa de mobilitate prevazuta pentru titularizare conform articolul 253. Daca as fi primit orele in sedinta (asa cum ar fi trebuit) atunci acest post nu ar mai fi aparut la titularizare prin art. 253, in consecinta nu s-ar fi putut depune cerere pentru ele. Actiunea colegei mele in instanta ar fi putut continua dar in alti termeni. Cei de la Inspectorat s-au amuzat ca actiunile in instanta dureaza mult iar eu nu voi primi orele decat cine stie cum/cand?!

In concluzie: Nu s-au oprit din acest aranjament atât de evident si suspicios (ca multe altele) si abia in data de 11.05.2017 am primit raspuns la contestatia din data de 26.04.2017, desi ne aflam in alta etapa de mobilitate (dupa ce le-am facut inca o sesizare)”

Ministrul l-a chemat la discuții pe protestatar și, cum dascălul a refuzat, Pavel Năstase a venit să stea de vorbă cu el. După convocarea telefonică a conducerea IȘJ Olt, decizia de încadrare a fost emisă.

Aurel Dascălu predă de 10 ani limba română, este profesor titular și are catedra în două şcoli. Nemulțumirea lui s-a iscat atunci când a dorit să predea și matematica, pe care are specializare, prin ocuparea unei părți din catedra din comuna natală, însă condițiile impuse de școală nu-l avantajau.