Liderul PSD, Liviu Dragnea, i-ar fi cerut demisia premierului Sorin Grindeanu, in urma unei intalniri pe care a avut-o cu acesta si cu membri din Executiv, luni seara, la sediul partidului din Baneasa.
Dragnea a amenintat ca ii retrage sprijinul politic fiind nemultumit de intarzierile in aplicarea unor masuri din programul de guvernare, au declarat pentru News.ro surse oficiale.
Astfel, in cadrul discutiilor care au avut loc la sediul PSD, luni seara, Liviu Dragnea i-ar fi reprosat lui Sorin Grindeanu intarzierile aplicarii unor masuri din programul de guvernare, printre care neimplementarea Fondului Suveran de Dezvoltare si Investitii si i-ar fi cerut demisia spunandu-i ca ii va retrage sprijinul politic, au precizat sursele citate, pentru News.ro.
Ministrul de Interne, Carmen Dan, a declarat ca nu i-a fost propusa aceasta functie si ca nu au existat discutii in acest sens.
„Am aflat din presa, nu a fost o discutie in sensul acesta. Tot ce pot spune este ceea ce stie toata lumea – Guvernul a trecut printr-o evaluare. Eu am fost concentrata sa raspund bine in ceea ce priveste Ministerul de Interne si parerea mea este ca noi ne-am facut treaba si cred ca si in coalitie s-a vazut treaba asta”, a spus Carmen Dan, intrebata de jurnalisti, marti, daca a fost informata de liderul PSD, Liviu Dragnea, ca s-ar afla pe lista scurta pentru functia de prim ministru.























