Ministrul Muncii: “Abia în 2022 vor corectate toate inechitățile din buget”

76

În Comisia de muncă din Senat au fost noi dezbateri asupra legii salarizării. Ministrul Muncii, Lia Olguţa Vasilescu, a declarat că inechităţile din sistemul bugetar vor fi corectate abia în 2022, spunându-le senatorilor prezenți că este dispusă la concesii.

„Un principiu care trebuie respectat în această lege este al sustenabilităţii financiare, noi având o anvelopă de 32 de miliarde de lei în plus până în anul 2020 şi aproximativ 43 de miliarde în plus până în anul 2022. De abia atunci considerăm noi că vor fi corectate toate inechităţile şi se va putea aplica coeficientul.(…) Sunt convinsă că legea mai are nevoie de îmbunătăţiri, suntem dispuşi la concesii sub rezerva sustenabilităţii financiare şi să nu se schimbe fondul legii”, a declarat Olguța Vasilescu.