Fostul președinte al PNL Slatina, Andrei Iordache,  şi secretarul general al PNL Olt, Ana Maria Ciauşu,  au demisionat astăzi din funcţiile de consilieri locali. Cei doi au invocat motive personale.

Fostul lider al liberalilor slătnieni, Andrei Iordache, nu a demisionat doar din legislativul local ci și din partid. Despre intenția sa de a părăsi PNL se discuta încă de anul trecut. Aceleași voci care anunțau plecarea sa din partid susțineau și faptul că Iordache ar trece în tabăra puterii și ar urma să fie răsplătit și cu o funcție de conducere la nivel de deconcentrate.
Andrei Iordache a confirmat demisia din funcția de consilier local dar și din cea de membru PNL. El nu a confirmat că se va reînscrie în PSD.