Construcția Autostrăzii Craiova- Pitești va fi demarată la începutul anului viitor, a declarat astăzi premierul Grindeanu.
Astăzi, premierul Grindeanu a vizitat fabrica Ford de la Craiova, unde a vorbit despre importanța infrastructurii pentru această zonă. Premierul a declarat că licitaţia pentru desemnarea constructorului Autostrăzii Craiova- Pitești va fi lansată în această vară, documentaţia în acest sens urmând să fie finalizată luna viitoare.
“La sfârşitul lunii mai documentaţia pentru proiectare plus execuţie va fi finalizată, astfel încât se va putea lansa spre licitaţie. Asta ne face optimişti, gândindu-ne la anumite termene, că în toamna acestui an vom avea câştigătorul acestei licitaţii. Cea mai lungă perioadă ar fi la începutul anului viitor să înceapă efectiv execuţia drumului dintre Piteşti şi Craiova, extrem de important şi pentru Ford, care va avea în jur de 600 de camioane care vor merge pe acest drum, important pentru Craiova, pentru celelalte localităţi, dar important pentru oameni”, a declarat Grindeanu.
18,920 milioane lei au fost alocați din bugetul acestui an de către Guvern pentru Autostrada Craiova-Pitești. Cei 124,3 km de autostradă, ce includ și variantele ocolitoare ale Balșului și Slatinei, ar trebui să fie inaugurați în 2020.
https://realitateaoltului.ro/2017/02/06/bani-pentru-autostrada-craiova-pitesti/
https://realitateaoltului.ro/2017/02/15/caracalul-pupa-cele-doua-centuri-printr-o-pasarela/























