În urma seismului cu magnitudinea de peste 5,1 grade Richter, produs în această seară, echipaje ale ISU Olt au desfăşurat o misiune de patrulare şi recunoaştere în zonele cu clădiri expertizate seismic sau clădiri vechi. Au fost luate la verificat o serie de clădiri din Slatina, Caracal, Balş, Corabia şi Scorniceşti. Acţiunea este prevăzută într-un plan postseismic, stabilit la nivel naţional.
Potrivit autorităţilor competente, la nivelul localităţilor amintite există opt imobile expertizate tehnic, cu risc crescut la cutremur: 2 la Slatina- CAM 1 de pe AI Cuza şi FA16 de pe strada Unirii, 4 la Caracal- bl.A de pe Antonius Caracalla, nr 2; bl.17 de pe strada Aleea Răsărituluim nr.1;bl. M1 de pe strada VirgilCarianopol şi bl. de pe str. Jancu Jianu, nr.40, şi 2 la Balş- bl.L1 depe strada Nicolae Bălcescu, nr.1359 şi H5 de pe aceeaşi stradă la nr. 139. Toate aceste clădiri au fost încadrate în clasa a III-a de risc seismic. Pe lângă aceste clădiri, s-au făcut verificări şi la clădirile vechi, neexpertizate.
În urma executării misiunii nu au fost constatate efecte ale cutremurului care, susţin reprezentanţii ISU, s-a simţit şi în judeţul Olt.