Cu noi achiziții de intervenție, Inspectoratul pentru Situații de Urgență Olt se confruntă cu o altă problemă: lipsa locurilor în garaj. Pentru rezolvarea problemei, reprezentatul IGSU prezent la bilanul activității le-a transmis să bată la ușile administrației locale sau județene.
Nu au nici măcar jumătate din necesarul de intervenție, însă se confruntă cu lipsa spațiilor pentru adăpostirea autovehiculelor. Potrivit raportului de bilanț al activității pe 2016, „Unitatea are asigurate mijloace tehnice de resortul auto în proporție de 43 % din necesar, iar mijloace de transport 49 % din necesar”. Iar reprezentantul IGSU venit să participe la prezentarea bilanțului a fost surprins să vadă că autospecialele nu au loc în garaj. „M-am dus în curte la inspectorat și am văzut că sunt autospeciale care nu au loc în garaj, iar cineva o să pună la un moment dat problema: dacă nu aveți unde să le țineți, nu vă mai dăm, că se deteriorează mult mai repede. Poate bateți la ușă la Consiliul Județean, la primărie să vă ajute cu spații de garaj!”, a fost sugestia colonelului Mihai-Mirel Guță.
Acesta a anunțat că Oltul va mai primi una dintre cele 16 autoscări ce vor fi achiziționate anul acesta la nivel național va ajunge la Olt. „În ianuarie au fost semante programe-cadru pentru dotarea cu autoscări, cu autocamioane prevăzute cu braț de macara de 30t și echipament individual de protecție constând în cizme cu branț metalic, speciale de protecție, echipament individual Nomex, dar și măștile pentru aparatele de respirat cu aer comprimat, astfel încât fiecare om de la intervenție să aibă propria mască și să nu mai avem probleme din pucnt de vedere al compatibilității sau boli cu transmitere pe cale respiratorie. Oltul are nevoie de autoscară, având în vedere facilitatea NATO de la Deveselu. Sunt câteva cerințe ale colegilor de la MApN, dar și ale partenerilor din Statele Unite și, prin programul care este în derulare, să sperăm că vin cele 16 autoscări care vor fi achiziționate în 2017, iar Oltul va primi măcar una”, a anunțat reprezentantul IGSU.
Îndemnul de a apela la ajutorul autorităților pentru rezolvarea problemei legate de garaj vine pe fondul repartizării bugetare în proporție de circa 97% exclusiv pentru salarii, pentru acoperirea costurilor privind întreţinerea şi menţinerea stării de operativitate a inspectoratului. „Niciodată nu au fost alocate fonduri pentru investiții- pentru garaje, echipamente, refacerea clădirilor sau instalației, pentru condiții de cazare și s-au făcut eforturi fie pe plan local, fie cu ajutor județean”, recunoaște colonelul Guță.
În ultimii ani, IGSU Olt a beneficiat de dotări moderne. Astfel, prin Programul Operațional Regional 2007 – 2013, în 2016 au intrat în dotarea unității un autovehicul cu șenile / roți tip UTV cu capacitate mare de trecere și o autofreză de zăpadă. Anul acesta, în lunile noiembrie și decembrie au fost primite de la I.G.S.U. o autospecială de stingere cu apă și spumă, capacitate 5000 litri; un autocamion transport materiale și efective la intervenție şi o autospecială transport efective, iar în luna decembrie a fost achiziționat de Serviciul Logistic din cadrul I.S.U. Olt un autoturism pentru munca operativă Dacia Logan.