Moșul în sutană și ajutoarele sale împart sute de daruri

166

Moș Crăciun nu trăiește doar în Laponia, ci și în Olt și are „atelier“ și ajutoare de nădejde la Caracal. Un altfel de Moș, tot unul de poveste – bun și generos, însă îmbrăcat nu în roșu, ci în sutană, aduce în această perioadă bucurie pe chipurile a sute de copii bolnavi și oameni nevoiași. Campania coordonată de preotul Doru Ioan Iagăru „ZÂMBEŞTE! FAMILIA (noastră) TE IUBEŞTE!”, în care s-au implicat în spirit de solidaritate numeroși caracaleni, copii și adulți, a ajuns la final, toate cutiile speciale fiind umplute cu daruri și ambalate.

Ieri, preotul Iagăru din Caracal a primit ultimele cutii din cadrul proiectului “ZÂMBEŞTE! FAMILIA (noastră) TE IUBEŞTE!”. Copii minunați, împreună cu cadrele didactice, au umplut cu cadouri ultimele cutii ce vor ajunge să aducă bucurie pe chipurile semenilor suferinzi, răspunzând astfel apelului de solidaritate lansat pentru al treilea an consecutiv de către preot. „SUTE de cutii până în această zi au fost pregătite pentru copiii bolnavi şi nevoiaşi! Mulţumesc tuturor!… şi pentru că nu pot să postez numele sutelor de persoane care s-au implicat, iertaţi-mă! Şi nu uitaţi: Dărnicia aduce răsplata din cer şi în cer, plus ca bonus bucuria în suflet!“, a postat preotul Doru Ioan Iagăru pe rețeaua de socializare, bucuros că această campanie a avut un impact așa de mare printre caracaleni, care s-au grăbit să ridice de la parohie cutiile speciale și să le umple cu cadouri.
Printre donatorii care au înțeles că cel mai frumos cadou de sărbători este, alături de zâmbetul celor dragi, să aduci bucurie și pe chipul celor suferinzi, se numără familia Marian Moga, care a impresionat prin dărnicie, ambalând 100 de cutii cu dulciuri. Nu au rămas mai prejos, indiferent de posibilități financiare, elevi, profesori, oameni simpli, așa că numeroasele cutii strânse în cadrul campaniei vor lua drumul mai multor localități din țară.
Beneficiarii campaniei din acest an vor fi:
-secţiile de Pediatrie şi Oncopediatrie a Spitalului Clinic Judetean de Urgentã Craiova
-secţia de Pediatrie a Spitalului Municipal Calafat
-secţiile de Pediatrie a Spitalului Judeţean de Urgenţă Slatina
-secţia de Pediatrie a Spitalului Municipal Caracal
-secţiile de pediatrie şi de recuperare pediatrică {distrofici} a Spitalului Orăşenesc Corabia
-secţia de Pediatrie a spitalului Orăşenesc Balş
-secţiile de Pediatrie a Spitalului Judeţean de Urgenţă Alexandria
-secţia de Pediatrie a Spitalului Municipal Caritas Roşiorii de Vede
-secţia de Pediatrie a Spitalului Municipal Turnu Măgurele
-secţia de Pediatrie a Spitalului Municipal Costache Nicolescu Drăgăşani
-DGASPC Olt
-copiii din Valea Timocului bulgăresc
-secţia de Pediatrie a Spitalului Municipal din Vidin (Bulgaria)
-numeroşi copii din familii defavorizate.

https://realitateaoltului.ro/2016/12/09/ingerul-in-haina-preoteasca/