Astăzi s-a dat startul concurenţei pentru fotografie etnografică. Cei mai buni fotografi din ţară pot trimite la Slatina imaginile surprinse de obiectivul lor, cu temă etnografică, în cadrul Salonului Naţional de Fotografie. Concursul se va finaliza cu un vernisaj la Slatina.
Începând de astăzi şi până la finele anului, artiştii fotografi din toată ţara pot trimite la Slatina, în cadrul celei de-a VI-a ediţii a Salonului Naţional de Fotografie „Etnografica“, cele mai bune imagini cu tradiţii şi obiceiuri, arhitectură populară, costum popular, gospodărie şi bucătărie tradiţională, portret, satul românesc contemporan. Salonul este organizat de Centrul Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Olt în colaborare cu Asociaţia Internaţională „Euro Foto Art“ şi Clubul Fotografic „Alutus“ Slatina. Salonul este organizat în cadrul ediției a V-a ediţii a Festivalului Internațional de Fotografie „Carol Pop de Szathmári“ organizat de Asociația Internațională „Euro Foto Art” sub patronajul Ministerului Culturii şi are drept scop promovarea culturii tradiţionale naţionale, prin intermediul acestor imagini.
Fiecare concurent va putea înscrie, până pe 30 decembrie, între 6 şi 10 fotografii. Organizatorii vor acorda pentru primii trei clasaţi medalii de aur, argint şi bronz şi premii în bani, în valoare de 500 lei, respectiv 400 şi 300 lei, la care se adaugă 6 menţiuni Euro Foto Art.
Jurizarea se va face în perioada 10 – 15 ianuarie 2017, urmând ca vernisajul să fie organiyat la Slatina pe 4 februarie 2017. Din juriu vor face parte şi câştigătorii de anul trecut, în ordinea premiilor: Labancz Istvan din Miercurea Ciuc, Nagy Botond din Târgu Mureş şi Nicoleta Păunaş din Târgovişte.























