Opt medii de 10 au obținut elevii olteni care au susținut Evaluarea Națională. Printre ei se află și Mihaela Dindere din Sprâncenata, județul Olt. Ea este singura absolventă de gimnaziu din mediul rural al Olteniei care a luat nota maximă la cel mai important examen din viața de elev. Deși spera să obțină singura notă pe care a primit-o la școală, media 10 de la evaluare a reprezentat cel mai frumos cadou pe care Mihaela putea să-l primească de ziua ei. Unul pe care și l-a făcut singură, la împlinirea celor 15 ani, după opt ani de studiu.