Ultima zi de înscriere la Evaluarea Națională

199

Astăzi este ultima zi de școală pentru elevii claselor a VIII-a și ultima zi în care se mai pot înscrie la Evaluara Națională.

Absolvenții de gimnaziu intră astăzi în vacanță. Cursurile se încheie, însă nu și pregătirea, ei trebuind să susțină Evaluarea Națională. Astăzi este ultima zi de înscriere pentru testarea națională ce cântărește la admiterea la liceu 75% din medie, restul revenind mediei din anii de gimnaziu.
În județul Olt sunt așteptați să se înscrie 3800 de elevi, care vor susține Evaluarea Națională în cele 87 de centre de examen stabilite de către Inspectoratul Școlar Judțean Olt. Prima probă, cea la limba și literatura română, va fi susținută în scris pe 27 iunie, iar la matematică pe 29 iunie. Pe 1 iulie se vor afișa rezultatele și se pot depune contestații, urmând ca rezultatele fnale să fie cunoscute pe 5 iulie.
Conform metodologiei de organizare a Evaluării Naţionale, comisiile trebuie să asigure dotarea cu camere funcționale de supraveghere video și audio a sălilor de clasă din unitățile de învățământ în care se desfășoară probele, a sălilor în care se descarcă și se multiplică subiectele, precum și a sălilor în care se preiau, se evaluează și se depozitează lucrările scrise.
La simularea organizată la nivel național pe 22 și 23 februarie, doar 46,69% dintre elevii olteni au obținut medii peste 5.00, cele mai multe rezultate fiind între 5.00-5.99, cu puțin peste pragul rușinii.