Deputatul oltean Florin Iordache, al treilea om în stat

379

Deputatul PSD de Olt Florin Iordache a preluat funcția de preşedinte interimar al Camerei Deputaţilor până după alegerile parlamentare. Conducerea PSD a decis ca el să asigure interimatul și să ocupe a treia funție în stat. Până acum, cel mai vechi ales oltean a ocupat funcția de vicepreședinte al Camerei Deputaților.

Comitetul Executiv al PSD a decis ca interimatul conducerii Camerei Deputaţilor să fie asigurat de către vicepreşedintele Florin Iordache, nu de către fostul premier Victor Ponta, care şi-a anunţat ieri intenţia de a candida. Deputatul PSD de Olt devine, după demiterea lui Valeriu Zgonea, al treilea om în stat.

El a peluat, în intermiat, preşedinţia Camerei Deputaţilor ieri, după ce Plenul a luat act de încetarea de drept a calității de președinte al acestui for și de membru în Biroul Permanent a lui Valeriu Zgonea, ca urmare a pierderii sprijinului politic din partea grupului parlamentar al PSD.

În vârstă de 55 de ani, caracaleanul Florin Iordache este deputat PSD de Olt din anul 2000, fiind cel mai vechi parlamentar din județ. Noul președinte al Camerei Deputaților este de profesie jurist.