Un tânăr, bănuit de comiterea a două infracțiuni de tâlhărie, a fost arestat preventiv

223

La data de 26.05.2016, în baza probatoriului administrat de polițiști, Judecătoria Slatina a dispus arestarea preventivă, pe o perioadă de 30 zile, a unui tânăr, de 16 ani, din municipiul Slatina, bănuit de comiterea unor infracțiuni de tâlhărie calificată.

Acesta este bănuit că, în noaptea de 20/21 mai a.c., prin smulgere, i-ar fi sustras geanta unei femei, din municipiul Slatina, care se deplasa pe o stradă, din localitatea de domiciliu, iar în noaptea de 24/25 mai a.c., prin violență, i-ar fi sustras geanta altei femei, din aceeași localitate.

Prejudiciul, constând în aproximativ 2.000 lei, telefoane mobile, bunuri și documente, a fost recuperat parțial.

Cel în cauză a fost încarcerat în Centrul de Reţinere şi Arestare Preventivă din cadrul I.P.J. Olt, fiind cercetat sub aspectul săvârșirii infracțiunii de tâlhărie calificată.