Au defilat ca pe catwalk la proba sportivă

215

Încă din primele zile de când MAI a scos la concurs posturile de agenți, sute de olteni au început să se viseze apărători ai legii. Deși unii dintre candidați nu i-ai fi văzut nici în ruptul capului la țară, mulți s-au înscris pentru ocuparea unui post de agent la Poliția Rurală.

Mulți își doresc mai nou să devină agenți de poliție, competenți sau nu, nu prea contează. Ca la orice concurs, la start s-au așezat mulți, dar tot mulți s-au pierdut pe drum. Unii s-au împotmolit la vizita medicală, alții la testarea psihologică, și alții la cea sportivă. Și cum viitoarele reprezentante ale Poliției oltene nu puteau să iasă așa oricum în lume, multe s-au prezentat la proba sportivă mai antrenate la imagine, decât la sport. Dacă multe au abandonat ba la proba de abdomene, ba la cea de rezistență, nu le putem considera nepregătite la look. Fetele au pus mare accent pe coafură, vestimentație sau unghii false. Nu știm dacă extensiile din păr, genele și unghiile false le-au încurcat la alergat, cert este că unora pantalonii mult prea strâmți le-au venit de hac.