Încondeiatul ouălor, tradiţie oltenească dusă mai departe de ucenici pricepuţi

500

Încondeiatul ouălor ridicat la rang de artă tradiţională a impus Valea Olteţului ca zonă reprezentativă pentru sudul României, obiceiul creştin fiind practicat cu precădere în Bucovina. Doi meşteri şi ucenicii lor transmit mai departe tradiţia moştenită din bătrâni pe care maeştrii Tudor Diaconeasa şi Nicolae Vladu au “modelat-o” împrumutând motive de la ceramica de Oboga, transformând în meşteşug popular tehnica încondeierii. Zona Oboga- Călui, extinsă prin ucenici şi în alte localităţi de pe Valea Olteţului, se impune prin culorile naturale folosite, tehnica arhaică şi cele zece motive tradiţionale, ucenicii noştrii fiind premiaţi la concursurile naţionale şi demonstrând că datinile creştine strămoşeşti specific pascale sunt pe mâini bune şi pot fi apreciate la adevărata valoare.

Încondeiatul sau împistriţul ouălor reprezintă un obicei străvechi în tradiţia românească, practicat de creştini joia şi sâmbăta din Săptămâna Mare înainte de Învierea Domnului. Meşteşugul moştenit din bătrâni este întâlnit cu precădere în România în zona Bucovinei, în ultimele decenii impunându-se prin tehnică, motive şi culori şi singura zonă reprezentativă din sudul ţării- Valea Olteţului, unde oameni dedicaţi datinilor practică meşteşugul cu dăruire şi-l transmit mai departe generaţiilor viitoare.

Ucenicii primilor maeştri, instructorii generaţiei viitoare

Trecerea în nefiinţă în urmă cu 5 ani a maestrului încondeierii ouălor de pe Valea Olteţului Tudor Diaconeasa, considerat ultimul meşter ce mai păstra tradiţia în vatra oltenească, nu a însemnat sfârşitul pentru această artă. Ca un adevărat păstrător de datini, maestrul a avut grijă să-şi lase zestrea pe mâini bune, pregătind ucenici care să-i respecte „testamentul”- păstrarea şi promovarea celor zece motive tradiţionale specifice zonei, „împrumutate” cu iscusinţă de la renumita ceramică de Oboga, motive folosite de înaintaşi. Cuvântul lăsat cu limbă de moarte a devenit sfânt pentru instructorii de acum – învățătorul Petre Ciobanu de la Călui şi Daniela Voicu de la Balș- nepoata lui Nicolae Vladu (finul maestrului Diaconeasa).
„Încondeiez ouă de vreo 30 de ani, Valea Olteţului fiind singura zonă din sudul ţării unde se practică acest meşteşug. Au rămas surprinşi cei din Suceava că ne-am dus la concursul naţional să ne „batem” cu ei. Ucenicul meu Virgil Mihăilă a luat în anul 2013 premiul II, în 2014 premiul I şi anul acesta Rony Costache premiul II. Sigur vor continua acest meşteşug măcar din plăcere cei care mi-au trecut mie prin mână. Se apropie suta foştilor elevi. Sunt pensionar, am lucrat în învăţământ şi am învăţat mulţi elevi cum se încondeiază. Mai vin şi acum mulţi pe la mine şi încondeiem. Din păcate, la noi nu se poate practica încondeiatul ca o afacere. Am fost la celebrul muzeu al Luciei Condrea, care trăieşte cu toată familia din acest meşteşug, concursuri internaţionale, cu comenzi de nu poate face faţă. De la maestrul Diaconeasa am învăţat şi ne-a lăsat cu gură de foc să păstrăm aceste modele, să le folosim tot timpul , acestea fiind reprezentative şi regăsindu-se şi pe ceramica de Oboga. Dânsul a învăţat de la bunicul dumnealui”, declară Petre Ciobanu.
Nepoata celuilalt „înaintaş” al încondeierii olteneşti, Daniela Voicu, se remarcă nu numai prin dărnicia de a-şi împărtăşi cunoştinţele învăţate de la Nicolae Vladu, ci şi prin tăria cu care luptă să-i determine pe copii să continue această artă, în lipsa unui spaţiu destinat atelierului, casa devenindu-i „şcoală”. „Am învăţat să încondeiez de la bunicul meu. El a avut o dorinţă- ca măcar unul din cei trei nepoţi să înveţe să încondeieze ouăle. Eu am reuşit dintre toţi, a mai încercat şi fratele meu cel mare. Mă uitam la el cum stătea la gura sobei şi am încercat singură într-o zi, pentru că nu mă lăsa, fiindu-i teamă să nu mă ard cu ceara. Când încondeiez eu meditez. M-am gândit că mai ales cei din zona noastră ar trebui să-şi păstreze tradiţia şi să fie mândri de rădăcinile şi de neamul lor. O tradiţie trebuie păstrată din tată-n fiu, dar dacă cei tineri nu vor s-o înveţe, nu ştiu cine o va duce mai departe. Tinerii sunt interesaţi mai mult de tehnologia modernă, se plictisesc foarte repede. Acum n-o mai am ucenică decât pe Rony Costache. Am mai avut 3 băieţi şi o fată, care au renunţat treptat. Am făcut acasă un timp, apoi fiind angajata Casei de Cultură a Primăriei Balş am încercat să fac acolo un atelier de lucru. Acum cei de la ISU nu ne-au mai dat voie. O să mă gândesc la altă soluţie. În prezent, nu am un spaţiu destinat încondeierii, doar acasă.”, povesteşte tânăra instructoare.

Ucenici premiaţi

Dacă sunt de ordinul zecilor cei care doresc să înveţe să încondeieze, puţini sunt însă cei care rămân să studieze mai departe arta tradiţională. După cum spune şi Daniela Voicu, cei tineri se plictisesc repede, iar numărul celor care se apleacă cu stăruinţă asupra acului pentru a modela cu ceară modele şi apoi culori pe un ou este mic. Cea mai bună ucenică este Rony Costache, din Morunglav, elevă la un liceu din Balş, care recent s-a întors cu un premiu de la concursul naţional destinat încondeierii. În „patria” încondeierii, Rony a reuşit să „smulgă” juriului aprecierea tehnicii olteneşti, câştigând premiul II la un concurs la care au participat peste o sută de meşteri de toate vârstele, cu peste cincisprezece mii de ouă încondeiate.
„Cu profesoara Daniela Voicu m-am întâlnit la orele de teatru, când a adus un ou să ne arate tehnica. Curioasă şi dorind să învăţ să încondeiez, am mers acasă la dânsa. Mi-a plăcut din prima clipă acest meşteşug. De un an de zile învăţ. Este un lucru migălos, însă atunci când încondeiez mă linişteşte. La Concursul Naţional de Încondeiat am luat premiul II, a fost primul la care am participat şi nu mă voi opri aici.”, spune ucenica în vârstă de 15 ani.
Rudă cu meşterul Diaconeasa şi cunoscându-l personal, Costinel Viorel Beşteleu, din Călui,a început chiar să devină instructor pentru cei mici. „Încondeiez ouă de la vârsta de 6 ani. Fiind rudă cu marele meşter, am învăţat de mic, apoi m-a preluat profesorul Ciobanu şi am continuat împreună acest meşteşug pentru că este frumos şi nu trebuie să pierdem tradiţia. Este o artă pe care trebuie, la rândul nostru, s-o împărtăşim celor dornici să înveţe. Este o activitate de suflet. Ultimele cuvinte ale meşterului a fost să transmit mai departe arta încondeierii şi să cinstesc această meserie pe care mi-a dăruit-o. Deja am început să învăţ nepoţii şi pe surioara mea mai mică.”, ne dezvăluie acesta.
Unul dintre cei mai mici încondeietori este Mihai Cristian Nicolăescu, din Călui, care sub îndrumarea profesorului Ciobanu se declară cucerit de tehnica moştenită din bătrâni. „Încondeiez de aproape 3 ani ouă şi îmi place foarte mult. Încă nu am participat la un concurs. Pentru mine această tehnică reprezintă ceva care mă linişteşte. M-a uimit acest meşteşug de la început. Am văzut cum mişcă profesorul Ciobanu acel condei şi cum face acele modele şi am dorit să fac şi eu. Voi continua să învăţ”, declară el.

Tehnică arhaică- ou pictat cu ceară şi colorat natural

Încondeiatul oltenesc are un specific aparte, dat de tehnica folosită, culorile naturale şi cele zece motive: cocoşul, vulturul, peştele, frunza de jugastru, mărgăritarul, heruvimul, pânza de păianjăn, pana de păun, poteca rătăcită, fierul plugului.
„Condeiul îl confecţionez tot eu dintr-o bucăţică de lemn şi o bucăţică de tablă de cupru pe care o răsucesc după vârful acului ca să rămână ca un cilindru pe miljoc să curgă ceara şi o liţă foarte subţire. Reproduc modelul cu cera de albine, pe care o încălzesc foarte bine, apoi vine culoarea galben pe care o obţin din culoarea foilor de ceapă, acopăr cu ceară părţile care vreau să rămână galbene, introduc în roşu făcut din sfeclă roşie sau foi de ceapă roşie sau din petale de mac şi acopăr roşul cu ceară şi apoi introduc oul în negru, care este obţinut din coaja de anin, apoi introduc în produs chimic pe care îl găsim din ce în ce mai greu- sulfatul feros sau calaican popular. Ultima dată se introduc în apă fiartă să se ia ceara. Modelele şi culorile rămân fiexate la locul lor, aşa cum au fost. Nu facem multe ouă, pentru că lumea nu este interesată, mai mult străinii, dar cum noi nu avem posibilitate să ajungem în afară facem decât pentru cei care doresc să aibă în casă asemnenea obiecte sau să le ofere cadou şi pentru expoziţii. Un ou cap-coadă durează vreo două ore. El se poate păstra sute de ani, culorile naturale nu se iau niciodată odată pătrunse în coajă”, ne explică Daniela Voicu.
La rândul său, Petre Ciobanu ne vorbeşte despre culori, în ultimul timp înlocuite cele naturale cu produse de pe piaţă şi motivele folosite, şi ele completate de ucenici după propria lor viziune. „Înainte de model şi culoare, oul este golit de conţinut şi este degresat. În Bucovina se face industrie, noi folosim desenele acestea naive, simpliste. Culorile tradiţionale pe care le folosim pe Valea Olteţului sunt galbenul, roşul şi negru. Folosim culori vegetale, dar mai rar, deoarece nu le mai putem pregăti din lipsa calaicanului- în termeni populari. Aşa că am apelat la culorile industriale. Avem 10 modele, pe care meşterul ne-a rugat să nu le lăsăm şi să facem altceva, să continuăm să le păstrăm. Eu îi învăţ pe copii să extindă această tehnică, să creeze ce vor ei, să-şi folosească imaginaţia. Şi eu am făcut Mănăstirea Călui. Nu este în catalogul nostru, însă le-am dat voie copiilor să încerce şi alte modele, e vorba şi de creativitate, să-şi impună un stil, să vină cu ceva nou. Noi nu facem vânzare, facem de plăcere ce facem”, ne vorbeşte meşterul despre extinderea acestui meşteşug, alături de păstrarea cu sfinţenie a tehnicilor moştenite fiind îmbinat noul, arta încondeierii căpătând noi valori.
Ouăle încondeiate pe Valea Olteţului semnifică soarele, sursa vieţii, sângele Mântuitorului şi patimile îndurate de Iisus şi durerea Maicii Sale reprezentând un capitol aparte în arta încondeierii, prezentă şi în alte ţări creştine.